Matei 24
15 De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii“, despre care a vorbit profetul Daniel, stând în locul sfânt – cel ce citeşte, să înţeleagă –, 16 atunci cei din Iudeea să fugă în munţi! 17 Cel ce va fi pe acoperişul casei să nu coboare să-şi ia lucrurile din casă, 18 iar cel ce va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina! 19 Vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! 20 Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici de Sabat. 21 Căci atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii şi până acum şi nici nu va mai fi! 22 Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nici un om n-ar fi scăpat; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.
23 Dacă cineva vă va spune atunci: „Iată, Cristosul este aici!“ sau „Este acolo!“, să nu credeţi! 24 Căci se vor ridica cristoşi falşi şi profeţi falşi şi vor face semne mari şi minuni, pentru a-i înşela, dacă este posibil, chiar şi pe cei aleşi. 25 Iată că v-am spus mai dinainte! 26 Aşadar, dacă vă vor spune: „Iată, este în pustie!“, să nu vă duceţi; sau: „Iată-L în odăi ascunse!“, să nu credeţi! 27 Căci aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, tot aşa va fi şi venirea Fiului Omului. 28 Oriunde va fi hoitul, acolo se vor aduna şi vulturii!
29 Imediat după necazul acelor zile,
soarele se va întuneca,
luna nu-şi va mai da lumina,
stelele vor cădea din cer
şi puterile cerurilor vor fi clătinate.
30 Atunci se va arăta în cer semnul Fiului Omului şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi mare slavă. 31 El îi va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa cea răsunătoare, iar ei îi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.
32 Învăţaţi de la smochin pilda lui: când mlădiţa lui devine deja fragedă şi încep să apară frunzele, ştiţi că vara este aproape. 33 Tot aşa şi voi, când vedeţi toate aceste lucruri, să ştiţi că El este aproape, este chiar la uşi. 34 Adevărat vă spun că nu va trece această generaţie până se vor întâmpla toate aceste lucruri. 35 Cerul şi pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece! – Matei 24 Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Apocalipsa 14
Apoi m-am uitat şi iată că Mielul stătea pe Muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. 2 Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu alăuta şi cântau din alăutele lor. 3 Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. 4 Ei nu s-au întinat cu femei, căci sunt verguri şi urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. 5 Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. 6 Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. 7 El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui, şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” 8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” 9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. 11 Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! 12 Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” 13 Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: ‘Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul!’ – Da, zice Duhul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” 14 Apoi m-am uitat şi iată un nor alb şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită. 15 Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: „Pune secera Ta şi seceră, pentru că a venit ceasul să seceri şi secerişul pământului este copt”. 16 Atunci, Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat. 17 Şi din Templul, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor ascuţit. 18 Şi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: „Pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pământului, căci strugurii ei sunt copţi”. 19 Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ, a cules via pământului şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. 20 Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc a ieşit sânge până la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie şase sute de stadii. – Apocalipsa 14 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)